A crescut numărul incendiilor de vegetaţie uscată, multe cauzate de căldura excesivă. Astăzi pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unor astfel de incendii la Eforie Sud şi în municipiul Medgidia, în spatele unităţii militare. Reprezentanţii ISU Dobrogea atrag atenţia că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul, locuințele și chiar viețile oamenilo. Aceştia recomandă cetăţenilor să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopții și pe timp de vânt sau la distanțe mai mici de 100 de metri față de construcții, materiale ori substanțe combustibile. Totodată, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale trebuie efectuată numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei.