13 dosare penale cu autor cunoscut privind incidente electorale au fost înregistrate la Constnaţa. Potrivit reprezentanţilor IPJ, acestea privesc săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, fraudă la vot și împiedicarea liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales. De asemenea, au fost constatate 19 contravenții privind continuarea propoagandei electorale și absența nejustificată a președintelui, a locțiitorului acestuia sau a membrilor birourilor electorale. În toate cazurile au fost luate măsuri legale conform legislației