Sunt restricţii de trafic astăzi pe Autostrada A2. Pe sensul București – Constanța, până la ora 17:00, între kilometrii 13 şi 14, este îngustată banda 1, pentru lucrări de frezare la banda de urgență, iar până la ora 11:30, pe tronsonul kilometric 31 – 32 este restricționată circulația rutieră pe banda 2, pentru reparații la parapetul median. Pe sensul Constanța – București, între kilometrii 27 şi 26, este orpit traficul pe banda 1, iar până la ora 13:30, pe tronsonul kilometric 21-20, circulația este restricționată pe banda 2. De asemenea, până la ora 16:00, în zona Podului Cernavodă, pe sensul spre litoral pe tronsonul kilometric 147 - 149, se execută lucrări de întreținere a gurilor de scurgere. Poliţiştii recomandă şoferilor să reducă viteza în zona lucrărilor, să semnalizeze intenţia de schimbare a benzii şi să nu orpească nejustificat pe benzile de circulaţie sau pe cea de urgenţă.