În scopul asigurării cadrului necesar desfășurării în condiții optime a procesului electoral pentru alegerile europarlamentare și locale din data de 9 iunie, programul de lucru la Serviciile Locale Comunitare de Evidență a Persoanelor din județ a fost adaptat astfel: sâmbătă, 8 iunie, între orele 08:00-16:00 și duminică, 9 iunie, în intervalul orar 07:00-22:00. Vor fi soluționate cu prioritate cererile pentru eliberarea actelor de identitate pentru deteriorarea, pierderea, furtul, distrugerea sau anularea acestora, precum și cererile persoanelor care nu posedă acte de identitate, astfel încât acestea să-și poată exercita dreptul de vot.