A fost identificat bărbatul care a agresat fizic o persoană pe bulevardul Mamaia, în urma unei șicanări în trafic. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, persoana vătămată a depus plângere și a fost examinată medico-legal. În dosarul penal se continuă administrarea probatoriului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.