Au fost impuse restricții de circulație în municipiu pentru desfășurarea manifestărilor prilejuite de Zilele Constanței. Circulația rutieră este restricționată pe bulevardul Tomis, între bulevardul Ferdinand și strada Traian, inclusiv la intersecția cu strada Dragoș Vodă, până mâine, la ora 05:00. Totodată, până marți vor fi blocate mai multe artere de acces în Piața Ovidiu. De asemenea, accesul autovehiculelor va fi restricționat în parcarea de pe strada Lebedei începând de mâine, de la ora 06:00, până marți, la ora 23:00.