Polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați în această dimineață în urma producerii unui accident rutier între două autoturisme în incinta Portului Constanța. Potrivit reprezentanților IPJ, un șofer a fost ușor rănit în urma accidentului. Un șofer a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative, iar șoferul rănit a fost transportat la spital, urmând a fi testat ulterior. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.