Jandarmii constănțeni s-au aflat în cursul serii trecute la un festival în stațiunea Mamaia pentru prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță. Potrivit reprezentanților Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța, structurile MAI au efectuat 140 de testări drugtest și alcooltest și au aplicat 2 amenzi, în valoare de 1.000 lei. Totodată, au fost amprentate și fotografiate 9 persoane și au fost verificate 12 societăți comerciale. De asemenea, 11 persoane au fost oprite din a participa la festival după ce au fost depistate având substanțe interzise asupra lor. Nu au fost înregistrate incidente de ordine publică, au mai transmis jandarmii.