Jandarmii constănțeni s-au aflat în cursul serii trecute la un festival organizat în Costinești pentru prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță. Potrivit reprezentanților Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța, obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică. Structurile MAI au efectuat peste 300 de verificări în aplicația eDAC și au aplicat 2 sancțiuni de natură penală și 68 de amenzi, în valoare totală de peste 38.000 de lei. Totodată, au fost verificate peste 200 de autovehicule și au fost efectuate 140 de testări alcooltest, precum și 18 cu drugtest.