Polițiștii Biroului de Siguranță Rutieră din Medgidia au fost sesizați în această dimineață în urma producerii unui accident rutier pe DC90, în satul Nisipari. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un șofer în vârstă de 18 ani a pierdut controlul direcției unui autoturism și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, iar ulterior ar fi pătruns în curtea locuinței. Șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării acestuia au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.