La solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, efectuează în această dimineaţă 11 percheziții la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor soceităţi comerciale, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de îngropare a deșeurilor și abandonarea, aruncarea sau ascunderea deșeurilor. Descinderile au loc cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și al specialiștilor Gărzii de Mediu în Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și satul Dulcești. Din cercetări a rezultat că, din luna februarie până în prezent, suspecţii au depozitat, aruncat sau abandonat deşeuri în mod ilegal.