Serviciul Protecție Civilă din cadrul Primăriei în colaborare cu ISU „Dobrogea” a organizat un exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța. Polițiștii locali au fost instruiți de către membrii unui echipaj S.M.U.R.D. Activitățile au inclus atât pregătirea teoretică, cât și cea practică, fiind exersate mai multe situații care implică: manevre de resuscitare în caz de stop cardio-respirator, situații în care viața oamenilor ar putea fi pusă în pericol de obstrucționarea căilor respiratorii şi acordarea de sprijin în cazul pacientului traumatizat. Acordarea primului ajutor este extrem de importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, echipajele care ajung primele la locul unui eveniment, dacă au cunoștințele necesare, pot interveni și pot salva viețile persoanelor rănite.