Sindicatul Liber Navalistul, reprezentant al angajaților Damen Shipyards Mangalia, anunță organizarea unei acțiuni de protest, astăzi, între orele 12.00 și 14.00, pe platoul din fața Casei de Cultură din Mangalia.

Ei îşi manifestă opoziția fermă față de intenția administrației de a concedia peste 260 de angajați, măsură care afectează grav atât redresarea șantierului, cât și comunitatea locală.