Buletin
1 STIREA 1
Consilierii locali au fost convocați în ședință extraordinară astăzi, de la ora 14:00. Aceasta se va desfășura online, în sistem videoconferință. Pe ordinea de zi se află proiectul privind aprobarea actului adițional la acordul de parteneriat dintre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și UAT Constanța în vederea realizării pasajului rutier de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu.
2 STIREA 2
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină în urmă cu scurt timp în județ. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, un incendiu a izbucnit la o casă din localitatea Măgura. Incendiul a fost localizat, fiind afectat imobilul pe o suprafață de peste 100mp, iar din interior au fost extrase 4 butelii. O persoană cu atac de panică a fost asistată medical la fața locului de echipajul SMURD și a refuzat transportul la spital. Un alt incendiu s-a manifestat ieri la o clădire dezafectată în stațiunea Mamaia, iar militarii ISU s-au deplasat la un accident rutier cu un autoturism răsturnat pe DC87, în localitatea Nazarcea.
3 STIREA 3
Continuă lucrările de montare a separatorilor de trafic pentru crearea benzii unice destinate transportului public pe bulevardul 1 Mai. Echipele de muncitori vor interveni săptămâna aceasta pe tronsonul cuprins între strada Prelungirea Traian și strada Caraiman, pe partea cu Stadionul Portul. Șoferii sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe carosabil și să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
6 HEADURI
09:30 -
1. Consilierii locali au fost convocați în ședință extraordinară astăzi, de la ora 14:00.
2. Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea Sălii Polivalente din Constanța.
3. Continuă lucrările de montare a separatorilor de trafic pentru crearea benzii unice destinate transportului public pe bulevardul 1 Mai.
7 METEO
Vremea astăzi la Constanța va fi schimbătoare ca aspect. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi temporar noros și trecător vor fi condiții de ceață, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă a zilei va fi de 7 grade.
Constanța 2